MAMA - BACIO LADY #1
Pentru prima poveste din seria BACIO LADIES, nu am avut nicio ezitare.
Trebuia să fie mama.
A fost acolo înainte să existe BACIO, înainte de primele produse, înainte de primele cliente și înainte ca eu să știu cu adevărat ce urma să construiesc. A fost acolo când am renunțat la un job stabil pentru un vis pe care, la început, îl privea cu teamă. A fost acolo când succesul neașteptat al unui model de botine ne-a făcut să stăm împreună câte 15 ore pe zi la birou, pregătind colete. A purtat creațiile mele încă din primii ani, le-a păstrat, le-a iubit și a devenit, fără să își propună, una dintre cele mai fidele arhive ale începuturilor BACIO.
Ani mai târziu, după ce am creat LION în memoria tatălui meu, am creat CARMEN pentru ea. Iar astăzi, la 15 ani de BACIO, mi se pare firesc ca tot ea să deschidă această serie.
Pentru că înainte de toate femeile care au purtat BACIO, a existat femeia care m-a crescut pe mine.
BACIO Lady #001 — Mama.
Cine ești tu, dincolo de rolul de mamă? Și ce ai învățat despre tine în ultimii 15 ani?
Sunt un om foarte legat de familie, responsabil și probabil destul de exigent. Am pus întotdeauna mult preț pe educație, independență și pe ideea că trebuie să poți conta pe tine.
În ultimii 15 ani am învățat, poate mai mult decât orice, că suntem mult mai puternici decât credem. Și că nu putem controla tot ceea ce ni se întâmplă, dar putem alege cum mergem mai departe.
Odată cu anii, am învățat și să prețuiesc mai mult prezentul și oamenii pe care îi am lângă mine.
Tu m-ai cunoscut cu mult înainte să existe BACIO. Când te uiți la mine astăzi, mai recunoști în mine fetița de atunci? Ce a rămas neschimbat?
Foarte multe.
Tu ai fost întotdeauna ambițioasă, perseverentă și cu o curiozitate de nestăpânit. Trebuia să știi tot, să înțelegi cum funcționează lucrurile și, dacă îți puneai ceva în cap, era foarte greu să te facă cineva să renunți.
Când erai mică, curiozitatea aceasta putea să fie obositoare. Astăzi îmi dau seama că tocmai ea te-a ajutat să construiești ceea ce ai.
Ai crescut, te-ai schimbat foarte mult, dar încă văd în tine fetița aceea care întreba „de ce?”, „cum?” și „dar dacă facem altfel?”.
Și nici acum nu prea accepți un „nu se poate”.
Îți amintești momentul în care am început BACIO? Ce ai gândit atunci?
Foarte bine.
Îmi amintesc mai ales perioada în care mă mințeai că ești la birou, pentru că nu-mi spuseseși că îți părăsiseși jobul stabil ca să alergi după ceea ce mie, atunci, mi se părea o iluzie.
Ca mamă, evident că m-am speriat. Aveai un serviciu, aveai siguranță și, din punctul meu de vedere, nu exista niciun motiv logic să renunți la toate pentru ceva despre care nu știai dacă va funcționa.
Probabil că eu vedeam riscul, iar tu vedeai posibilitatea.
Mai târziu însă am înțeles că, într-un fel, alegerea ta era foarte firească. Ai crescut într-o familie de antreprenori. Asta ai văzut acasă: oameni care munceau pentru ceea ce construiau ei, care își asumau riscuri, care luau decizii și care nu așteptau neapărat ca altcineva să le traseze drumul.
Spiritul acesta antreprenorial a fost probabil în tine de la început, doar că eu, în momentul acela, eram prea ocupată să fiu mamă și să mă gândesc la siguranța ta ca să îl văd.
Privind acum în urmă, înțeleg mult mai bine de ce ai putut să renunți la un job stabil pentru un vis. Pentru tine, poate că drumul nefiresc ar fi fost tocmai să rămâi într-un loc sigur doar pentru că era sigur.
Astăzi mi se pare amuzant că încercai să mă protejezi ascunzându-mi că ai renunțat la job. Și îmi dau seama că, uneori, copiii trebuie să aibă curajul să facă exact lucrurile pe care părinților le este frică să îi lase să le facă.
Ai văzut BACIO crescând de foarte aproape. Care crezi că este cea mai mare schimbare după 15 ani?
Exigența.
La început aveai enorm de multă energie și ambiție, dar încă îți căutai direcția. Încercai, învățai, greșeai, te răzgândeai.
Îmi amintesc foarte bine și unul dintre primele momente în care am realizat că lucrurile începeau să se întâmple cu adevărat. Ai avut și un succes complet neașteptat cu un model de botine și, dintr-odată, comenzile au fost mult mai multe decât puteai gestiona singură.
M-ai chemat de la Constanța să vin să te ajut.
Și am venit.
Stăteam împreună la birou și câte 15 ore pe zi, pregătind colete. Ambalam, verificam comenzi, făceam pachete și o luam de la capăt. Nu exista încă structura pe care o ai acum, nu exista o echipă care să preia toate lucrurile acestea. Eram pur și simplu noi două și un succes pe care nici tu nu îl anticipaseși.
A fost obositor, dar îmi amintesc și entuziasmul acela. Pentru prima dată vedeam foarte concret că visul pentru care ai renunțat la jobul tău începea să ajungă la oameni.
Astăzi, când mă uit la CRISTINABACIO, diferența este enormă.
Știi foarte bine ce vrei și nu te mai mulțumești cu „merge și așa”. Vrei pielea potrivită, construcția potrivită, cusătura potrivită, detaliul exact așa cum ți l-ai imaginat.
Dar cred că ai păstrat ceva din fata aceea care stătea 15 ore la birou ca să plece toate coletele la timp: aceeași încăpățânare de a duce lucrurile până la capăt.
Și aceeași bucurie atunci când vezi că oamenii aleg ceea ce ai creat.
În toți acești ani nu ai fost doar mama mea. Ai fost și una dintre femeile care au purtat BACIO. Există creații pe care le păstrezi în mod special?
Foarte multe.
Mi-e greu să mă despart de lucrurile făcute de tine și am păstrat aproape toate perechile de încălțăminte.
Un loc special îl au niște pantofi pe care mi i-ai făcut în 2013, atunci când tu ai fost nașă. Îi am și astăzi la loc de cinste.
Nu îi privesc doar ca pe o pereche de pantofi. Îmi amintesc momentul acela, perioada în care i-ai făcut și una dintre primele etape din povestea ta cu încălțămintea.
De fapt, fiecare pereche pe care am păstrat-o îmi amintește de o etapă din drumul tău.
Într-un fel, am acasă o mică arhivă BACIO.
Dar cei mai „celebri” au fost probabil bocancii foarte colorați…
Da, fără îndoială.
I-am purtat când am fost împreună la Roma și a fost foarte amuzant pentru că oamenii mă întrebau despre ei peste tot.
La plecare, până și un agent de security de la Otopeni m-a întrebat de unde îi am. Apoi, în Italia, din nou priviri, complimente și întrebări. Iar la întoarcere s-a repetat povestea.
Iar mie îmi făcea o plăcere extraordinară să răspund de fiecare dată:
„Sunt făcuți de fiica mea.”
Ca mamă, este greu de descris ce simți când vezi că un lucru creat de copilul tău atrage spontan atenția unor oameni care nu știu nimic despre povestea lui.
Mai există însă o creație care poartă chiar numele tău: CARMEN. Ce ai simțit când ai aflat că, după LION, geanta dedicată tatălui meu, urmează una dedicată ție?
A fost foarte emoționant.
Mai întâi ai creat LION, în memoria tatălui tău, iar apoi mi-ai spus că următoarea geantă va purta numele meu: CARMEN.
Pentru mine este o onoare să știu că numele meu va rămâne legat de una dintre creațiile tale. Nu cred că există multe cadouri mai frumoase pe care un copil le poate face unui părinte decât să ia ceva atât de personal și să îl transforme într-o parte din munca și povestea lui.
CARMEN nu este pentru mine doar o geantă. Este ceva ce va rămâne.
Iar acum, la 15 ani de BACIO, faptul că m-ai ales și să fiu BACIO Lady #1, prima femeie cu care începi această serie, este poate o onoare și mai mare.
Am fost acolo înainte să existe BACIO. Am văzut începuturile, temerile, munca, greșelile și toate schimbările prin care ai trecut.
Să fiu acum prima femeie dintr-o campanie prin care alegi să spui povestea celor 15 ani mi se pare că închide un cerc foarte frumos.
Și, bineînțeles, sunt foarte mândră.
Care este geanta ta BACIO preferată? Dar perechea de încălțăminte preferată?
La geantă, CARMEN va avea întotdeauna un loc pe care nicio altă geantă nu îl poate avea, tocmai pentru că poartă numele meu și pentru povestea din spatele ei.
La încălțăminte îmi este foarte greu să aleg. Pantofii din 2013 vor avea mereu un loc aparte pentru povestea lor, iar bocancii colorați au devenit imposibil de uitat după experiența din Roma.
Cred că acesta este și lucrul frumos la obiectele pe care le păstrăm: la un moment dat nu mai sunt doar lucruri. Devin amintiri.
Și pentru că ești prima BACIO LADY, ce le-ai spune femeilor care vor citi povestea ta?
Le-aș spune să nu se piardă niciodată încercând să fie ceea ce așteaptă ceilalți de la ele.
Să nu le fie teamă să își aleagă propriul drum, chiar dacă uneori nu este drumul pe care ceilalți îl consideră cel mai sigur sau cel mai firesc.
Să fie independente, să rămână curioase și să aibă curajul să o ia de la capăt ori de câte ori viața le cere asta.
Și, mai ales, să nu creadă că a fi o femeie puternică înseamnă să nu îți fie niciodată frică, să nu obosești sau să nu ai nevoie de ajutor. Puterea poate să însemne și să accepți că ești vulnerabilă, dar să continui.
Cred că noi, femeile, petrecem uneori prea mult timp încercând să fim totul pentru toată lumea.
Aș vrea să le spun să nu uite, în tot timpul acesta, să rămână și ele însele.
Să nu vă fie niciodată teamă să vă construiți propria viață.



3 comments
Asta e partea pe care n-o vede nimeni în spatele unui brand: anii de muncă, curajul și toate începuturile. Foarte fain interviul! ❤️
Anca
Asta e partea pe care n-o vede nimeni în spatele unui brand: anii de muncă, curajul și toate începuturile. Foarte fain interviul! ❤️
Anca
Sublim 💫adorabilele mele 🫠🤗🌞
Anca
Leave a comment
This site is protected by hCaptcha and the hCaptcha Privacy Policy and Terms of Service apply.